O seară la muzeu
O seară la muzeu
de Corina M
- Lasă-mă să-ți povestesc ce mi s-a întâmplat în Egipt, îmi spuse o tipă drăguță, la vreo treizeci de ani, care stătea lângă mine în avion.
Ne îndreptam spre Cairo, după o scurtă escală la Istanbul. Eu eram cam obosită și vroiam să dorm, dar se pare că vecina mea nu avea să mă lase în pace.
- Bine, povestește-mi, i-am spus.
- După o zi petrecută în plin soare egiptean, ne îndreptam însoțiți de ghid spre Valea Regilor. Știam cu aproximație ce se află acolo, citisem foarte multe lucrări, însă nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ceea ce avea să urmeze... am vizitat mai multe morminte în care aerul era înăbușitor și unde ne împiedicam tot timpul de pietrele ascuțite de pe jos. Înaintam la lumina torțelor și trebuia să avem grijă să nu ne pierdem de cel din față. Am străbătut astfel câteva săli funerare, pline cu obiecte prețioase... ghidul ne spunea că sunt duplicate ale celor originale și că erau aduse acolo special pentru turiști.
…înaintam încet, eram cu toții obosiți iar pe mine începuse să mă doară capul, îmi spuse fața.
- Mai e mult? Nu m-am putut abține să întreb.
Ea pufni în râs și-mi aruncă o privire mirată:
- Ai obosit deja? mă întrebă ea, ironic. Nici nu am ajuns la muzeu.
- ...în sfârșit toate acele culoare întunecate se sfârșiseră și noi am reușit să ieșim pe altă parte a muntelui față de intrare. Toți eram transpirați, obosiți dar respirăm fericiți aerul nopții... Aerul era la fel de fierbinte, dar era afară, nu în interiorul muntelui.
Ghidul era agitat. Traversarea muntelui durase prea mult și mai avea un obiectiv în program: muzeul.
Noi începusem să glumim că poate o fi închis la ora asta, că poate paznicii dorm de mult, dar el ne tot împingea spre autocar.
Am ajuns în cele din urmă la muzeu. Mai era o jumătate de oră până la închidere. Citisem că avea obiecte valoroase, dar puține... așa că era timp să-l vizităm pe tot.
Am intrat în muzeu. Era curat și foarte răcoare. Pardoseala fusese stropită de curând și emana aburi fierbinți... aproape nu-mi simțeam picioarele, iar capul îmi bubuia din nou din cauza căldurii îndurate în deșert.
Ne-am oprit la fiecare exponat și am făcut poze. Aveam să le analizăm acasă, în liniște... ceilalți din grup parcă erau niște umbre care alunecau pe podeaua aburindă.
- Și iată, dragi turiști, atracția acestui muzeu... zise ghidul nostru cu o voce stridentă care ne trezi din reverie. Speram să nu fie mutată de aici, pentru că în curând muzeul intră în renovare, ne mărturisi el...
Se dădu la o parte din ușă și ne lasă să intrăm într-o sală pătrată, cu pereți de marmură. În mijloc era un sarcofag imens, deschis...
Ne-am apropiat, plini de curiozitate și de o ciudată anxietate... iar deodată… mumia aflată acolo... s-a ridicat pe neașteptate și cu o voce cavernoasă a rostit câteva cuvinte într-o limbă necunoscută...
Eu am încremenit... o parte din turiști și-au pornit camerele de luat vederi...
- Ce crezi că a spus mumia? am întrebat eu prostește.
- Tu ce crezi? ne-a întrebat ce facem acolo și de ce o deranjam, mi s-a răspuns, cu un clipit complice.
- ...oricum, eu am leșinat și ulterior am aflat că venise ambulanța și până mi-am revenit eram deja la hotel. Abia a două zi, când i-am întrebat pe ceilalți ce-a fost... ne-am speriat cu adevărat.
Văzând înregistrarea, am observat că mumia spusese câteva cuvinte apoi căzuse înapoi la locul sau cu un clinchet lugubru.
Ghidul era înspăimântat și tocmai ne spunea că în douăzeci de ani de carieră nu mai văzuse așa ceva.
- Mai ai înregistrarea? am întrebat eu.
- Da, o am acasă. Când ne întoarcem, te invit pe la mine să o vezi, dacă nu crezi, spuse ea.
- Curios lucru, am spus. Mă întreb ce s-o fi întâmplat de fapt acolo...
- Mai bine nu ne întrebăm... sunt nopți în care visez că sunt acolo și că mumia îmi vorbește din nou, spuse ea pe gânduri. Nici nu știu ce caut acolo din nou. Egiptul este întotdeauna misterios, crud și foarte fierbinte... hai că mai e o jumătate de oră și aterizăm. Poate ațipești și tu un pic, surâse ea, înțelegătoare.
